Spre deosebire de afectiunile fizice care sunt mai vizibile si mai „palpabile”, cele sufletesti contin o mare doza de necunoscut si confuzie. Simti ca te doare „ceva” dar nu stii ce e si de unde vine, nu ai aceasta posibilitate de a „pune degetul pe rana”; aici rana este la nivel psihic si, de cele mai multe ori, ascunsa constiintei.

Daca pentru un adult este atat de greu sa identifice cauza suferintei sale, imaginati-va cat de greu este pentru un copil sa spuna clar si raspicat ce il supara.

Dar, desi nu spune direct ce il deranjeaza, el ne transmite o sumedenie de semnale ca ceva nu este in regula:

-agresivitate la scoala/gradinita

-anxietate de separare foarte puternica, paralizanta chiar

-pavor nocturn

-dependenta de calculator/jocuri pe calculator

-somatizari frecvente

-agitatie continua

-retragere in sine, apatie, etc.

Adultul este cel care rolul de receptacul al acestor manifestari si el poate lua masuri fie prin ajutarea copilului sa proceseze aceste frici/furii/suferinte fie prin apelarea la ajutorul unui specialist atunci cand se simte el insusi depasit de intensitatea lor.

Partea buna a povestii este faptul ca, in general, copiii au o capacitate de „regenerare psihica” mult mai mare decat cea a adultului, ale carui tipare disfunctionale sunt mai rigide si s-au fixat bine in timp.

Copiii nostri merita aceasta sansa si ei vor invata lectii pretioase de aici, despre grija si iubirea pe care o ofera adultii.